Copilii in cultura porumbului

Copilii sunt din ce în ce mai des întâlniți în câmp și devin un subiect de amploare, care începe să ridice semne de întrebare fermierilor. O parte a fermierilor cred că apariția lor va dăuna plantei principale și, implicit, îi va afecta capacitatea de producție, iar o altă parte consideră că nu au efecte negative.

Dacă în cazul cerealelor păioase frații sunt mult doriți, în cazul porumbului nu putem spune același lucru, fermierii devenind îngrijorați dacă întâlnesc acest fenomen în câmpurile lor.

Ce sunt copilii și cum ne afectează ei planta de porumb.        

Porumbul este o cereală și face parte din familia Poaceae (Gramineae), iar o caracteristică a membrilor acestei familii este ramificația tulpinii. În cazul cerealelor păioase ramificațiile se numesc fraţi, iar în cazul porumbului se numesc copilii.

Copilii plantei de porumb sunt ramuri ce se dezvoltă din mugurii axilari ai plantei aflați la mică adâncime în sol. Sunt identici cu tulpina principală și sunt capabili să își formeze un sistem radicular propriu, să dezvolte frunze, panicul și stiulete, dar frunzele lor vor fi mai mici, iar distanța dintre internodii mai scurtă comparativ cu planta principală.

În realitate dezvoltarea copililor face parte din fiziologia plantei de porumb, aceștia sugerând fie că planta a întâlnit condiții de dezvoltare favorabile, fie că a suferit o leziune.

Într-un câmp lipsit de stres dezvoltarea copililor sugerează că planta a întâlnit condiții favorabile de creștere și dezvoltare (nivel ridicat de nutrienți, cantitate ridicată de apă sau lumină), aceasta va începe să emită copili, care pot să crească la înălţimi apropiate de planta principală și pot ajunge să emită proprii ştiuleţi. Copilii și planta principală se hrănesc independent și fiecare metabolizează zaharurile din frunzele proprii, dar după apariția mătăsii copilii fără știulete vor trimite către planta principală o cantitate însemnată de zaharuri ce vor fi folosite la formarea boabelor.

Alți factori care duc la apariția copililor pot fi: densitatea scazută, golurile de semănat, repartiţia deficitară a plantelor pe rând. La densităţi prea mici spaţiul de nutriţie creşte, planta se va dezvolta viguros și va avea suficientă energie și hrană pentru a ”investi” în dezvoltarea copililor.

Unii hibrizi au o predispoziție genetică în a dezvolta copili, chiar și la densități normale. Pot dezvolta între 1 și 3 copili care nu vor crește foarte mult, iar după apariția știuletelui pe planta principală se vor usca, iar efectele asupra plantei vor fi neutre.

Copilii pot apărea și dacă tulpina plantei suferă leziuni sau tăieri datorate grindinei, înghețului, insectelor, vântului, lucrărilor mecanice, rosăturilor de animale etc. Dacă aceste leziuni apar în stadii timpurii de vegetație, atunci aceștia pot ajunge să producă știulete, dar nu vor compensa pierderile. Dacă leziunile survin în stadii mai avansate, copilii nu vor avea suficient timp să dezvolte știuletele.

Ce este de reținut este faptul că, într-un câmp lipsit de stres, în condiții normale, copilii nu au influență negativă și nici pozitivă asupra producției. Chiar dacă va părea ca ei concurează cu planta, trebuie înțeles că ei vor emite propriile rădăcini (nu o vor “parazita”) din care se vor hrăni și nu vor ajunge să concureze cu aceasta, deoarece se vor usca.