Făinarea la cerealele păioase
Importanța făinării la cereale
În România făinarea este una dintre cele mai comune boli ale grâului, orzului și secarei, care apare an de an. Frecvența și intensitatea atacului de făinare depind, în mare măsură, de condițiile climatice, tehnologia aplicată și de reacția soiurilor sau a hibrizilor, iar pierderile pot ajunge până la 20-25%.
Făinarea stimulează apariția de frați care nu reușesc să producă sămânță. Acești frați neproductivi contribuie la diminuarea rezervelor nutritive din sol, fapt care se concretizează printr-o diminuare a producției de cereale. Prin urmare, chiar și o frecvență scăzută a bolii poate contribui la reducerea producției. Apariția făinării încă din toamnă poate sensibiliza plantele la ger. Plantele atacate au spicele mai mici, un număr mai mic de spiculețe, cu semințe mai puține și șiștave. Făinarea cauzează și diminuarea greutății boabelor din spicele atacate.
Atacul puternic de făinare este semnalat în solele în care s-au folosit norme mari de sămânță și în cele în care s-au aplicat doze mari de îngrășăminte pe bază de azot.
Modalități de identificare/simptome
Făinarea se manifestă prin apariția unor pete pâsloase, sub formă de pernițe de culoare albă, alcătuite din miceliul ciupercii, în principal pe fața superioară a frunzelor, dar pot să apară și pe partea inferioară a frunzelor. La început, pernițele sunt mici și circulare, înconjurate de o zonă galben-verzuie, mai vizibilă pe partea inferioară a frunzei.
În condiții favorabile, pernițele se împreunează și acoperă porțiuni mari din suprafața limbului foliar, iar pe măsură ce zona bolnavă se extinde, țesutul din dreptul acestor pete se brunifică. Frunzele bolnave intră în colaps sever, se usucă și mor. Făinarea este cel mai adesea răspândită pe frunzele inferioare, dar, la soiurile și hibrizii sensibili, se poate extinde pe tecile și frunzele superioare, pe paie cât și pe spice.
La nivelul tecilor, pâsla miceliană poate forma un manșon care se poate desprinde, lăsând numai pata brună de țesut afectat. În câteva zile după ce au apărut, pernițele capătă un aspect de pulbere, ca urmare a formării conidiilor, care sunt ușor dislocabile de vânt sau ploaie.
Recomandări și concluzii
Întrucât făinarea se poate dezvolta în orice stadiu de creștere și dezvoltare a cerealelor păioase se va evita semănatul timpuriu. Un rol pozitiv revine arăturii adânci de vară, în vederea îngropării resturilor vegetale cu sursele de inocul; evitarea monoculturii; aplicarea în doze optime a unor îngrășăminte complexe; cultivarea de soiuri și hibrizi toleranți.
Se recomandă aplicarea unui număr de două tratamente foliare în cursul perioadei de vegetație. Astfel, primul tratament se va aplica la apariţia primelor simptome de boală, ceea ce coincide adesea cu fenofaza sfâșitul înfrățitului-alungirea paiului în stadiul de creștere BBCH 29/30, iar al doilea tratament la înspicare, dar nu mai târziu de înflorirea deplină (50% antere mature), în stadiul de creștere BBCH 65.
Cel de-al doilea tratament asigură cele mai mari sporuri de recoltă (500-800 kg/ha) deoarece prin acesta se prelungeşte viaţa frunzei superioare (stindard), care condiţionează umplerea bobului, deci producţia creşte prin sporirea masei a 1000 de boabe (MMB).
