Dual Gold 960EC

Ultima actualizare:
01.02.2017

Erbicid

Produs protecția plantelor

Ambalaj: 
1 litru, 5 litri și microambalaje
Compoziție: 
Familia Chimică
Cloracetamide
Formulare: 
concentrat emulsionabil

Dual Gold este un erbicid selectiv ce face parte din grupa acetanilidelor. Produsul este preluat prin coleoptil în timpul germinaţiei seminţelor şi în cursul perioadei de răsărire. Astfel buruienile sunt distruse înainte, în timpul sau imediat după răsărire. Dual Gold este degradabil biologic şi nu are nicio restricţie în rotaţia culturilor. La o aplicare corectă, durata de acţiune a produsului este de 4-6 săptămâni. Eficacitatea maximă a tratamentului se obține în condiții de pregătire bună a patului germinativ, fără bulgări, bine mărunțit în primăvară, după arătura de toamnă.

Erbicid preemergent ce asigură combaterea superioară şi de lungă durată în special a buruienilor graminee, dar şi a unor buruieni cu frunză lată. Rămâne activ şi nu se deplasează din zona de germinare a buruienilor. Are o solubilitate ridicată acţionează în stratul superior al solului, chiar şi la cantităţi mici de precipitaţii. Este partenerul ideal în preemergenţă, pentru diverse programe tehnologice.

Ardei gras

Căpșun pentru fructe și stoloni

Cartof

Ceapă din arpagic

Ceapă semănată direct

Conopidă de toamnă

Fasole

Fasole de grădină

Floarea soarelui

In de fibră sau ulei

Clasificare

Fraze de pericol

  • H317, H319, H410

Fraze de precauție

  • P102: A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
  • P280: Purtaţi mănuşi de protecţie/îmbrăcăminte de protecţie/echipament de protecţie a ochilor/echipament de protecţie a feţei.
  • P302 + P352: ÎN CAZ DE CONTACT CU PIELEA: spălaţi cu multă apă şi săpun.
  • P305+P351+P338: ÎN CAZ DE CONTACT CU OCHII: clătiţi cu atenţie cu apă timp de mai multe minute. Scoateţi lentilele de contact, dacă este cazul şi dacă acest lucru se poate face cu uşurinţă. Continuaţi să clătiţi.
  • P337 + P313: Dacă iritarea ochilor persistă: consultaţi medicul.
  • P363: Spălaţi îmbrăcămintea contaminată , înainte de reutilizare.
  • P391: Colectaţi scurgerile de produs.
  • P501: Aruncaţi conţinutul/recipientul la o unitate autorizată pentru colectarea deşeurilor.

Măsuri de igienă și protecție a muncii

  • În timpul lucrului se poartă obligatoriu echipament de protecţie, nu se bea, nu se mănâncă şi nu se fumează. După terminarea lucrului se spală bine mâinile şi faţa cu multă apă şi săpun, fără a se freca. Purtaţi echipament de protecţie şi mănuşi de protecţie corespunzătoare. Purtaţi mănuşi rezistente la substanţe chimice. Material adecvat: cauciuc nitrilic. Timpul de penetrare: > 480 min. Grosimea mănuşii: 0,5 mm. Decontaminaţi echipamentul de protecţie înainte de reutilizare sau utilizaţi echipament de unică folosinţă (combinezoane, şorţuri, mănuşi, cizme,etc.). Purtaţi după caz: costum de protecţie impermeabil.

Alte restricții de utilizare

Preveniți prin orice măsuri ca produsul să ajungă în apele de suprafaţă. Nu contaminați apa pentru irigaţii sau de uz menajer şi nici eleşteele, şanţurile, lacurile, sistemele de drenare etc., atunci când se elimină resturile. Nu contaminați apa, alimentele, furajele, seminţele sau ambalajele acestora. Nu împrăştiați produsul în aproprierea surselor de apă sau pe alte culturi decât pe cea recomandată. Respectați o zonă tampon netratată de 15 m până la apa de suprafaţă.

Compatibilitate

Dual Gold este compatibil cu majoritatea produselor fitosanitare folosite în mod curent în România. Înainte de utilizarea unui amestec se va consulta tabelul de compatibilitate şi se va face un test. Întrucât sortimentul de soiuri de plante cultivate este în continuă schimbare, este indicat ca amestecurile să fie în prealabil testate din punct de vedere al fitotoxicităţii pe soiul care urmează a fi tratat.

Pregatirea soluției

Echipamentul trebuie să fie curat şi calibrat corespunzător. Se adaugă în rezervor jumătate din cantitatea de apă necesară, se porneşte sistemul de agitare şi se adaugă cantitatea măsurată de Dual Gold. Se completează cu restul de apă. Se menţine sistemul de agitare în funcţiune pe toată durata tratamentului.
Când se foloseşte în amestec cu un alt produs, se verifică mai întâi compatibilitatea cu produsul respectiv, după care se va adăuga în rezervor Dual Gold şi apoi partenerul de amestec. În cazul în care partenerul de amestec este sub formă solidă solubilă, se adaugă întâi acest produs şi apoi Dual Gold.

Volum apă

200-300 litri/ ha la conopidă de toamnă, tomate producere răsad, varză, vinete, tutun
200-400 litri/ ha la cartof, ceapă din arpagic și ceapă semănată direct, fasole, morcovi, pepeni verzi, porumb, soia, tomate semănate direct în câmp și transplantate
300-500 litri/ ha la arbuști fructiferi (zmeur, mur, afin, coacăz negru)
300 litri/ ha la căpșun pentru fructe și stoloni

  • Telefon urgențe: Syngenta Agro SRL, Bucureşti - Serviciul de Urgenţă: Tel.: +(40 21) 529 25 77 sau

    Centru de informare toxicologică: Institutul Naţional de Sănătate Publică, Bucureşti, Tel: +40 21 3183606 sau +40 21 3183620, interior 235, orar: luni- vineri între orele 8.00 - 15.00