Recomandări de administrare durabilă a sistemului de producţie Clearfield® la floarea soarelui

Pentru a asigura durabilitatea beneficiilor sistemului de producţie Clearfield® la floarea soarelui, trebuie respectate anumite recomandări:

 Recomandări  De ce?  Cum trebuie procedat?

Utilizaţi o rotaţie corespunzătoare a culturilor

Acest lucru permite utilizarea unor metode de cultivare specifice şi a unor erbicide cu mod de acţiune diferit. De asemenea, se susţine o bună practică agricolă prin reducerea presiunii exercitate de boli, dăunători si lupoaie asupra florii-soarelui.

Cultivaţi ÎNTOTDEAUNA floarea soarelui Clearfield® în rotaţie cu alte culturi non-Clearfield®, respectiv cereale/ porumb etc. Utilizaţi o rotaţie a culturilor de minim 3 ani.

Alternaţi erbicide cu mod diferit de acţiune odată cu rotaţia culturilor

 

Acest lucru reduce presiunea de selecţie a buruienilor rezistente cauzată de aplicarea continuă a erbicidelor de tip ALS*. De asemenea, se asigură moduri de acţiune diferite pentru a ţine sub control samulastra de floarea soarelui Clearfield® şi alte buruieni rezistente la erbicidele ALS care pot fi prezente. NU depăşiţi un număr de maxim două aplicări cu erbicide cu efect exclusiv de inhibare a ALS pe aceeaşi parcelă, într-o perioadă de 4 ani.
NU  vă bazaţi numai pe erbicidele de tip ALS în rotaţia culturilor dumneavoastră.

Combateţi samulastra

Samulastra acţionează ca buruiană concurentă în cultura succesoare şi poate juca un rol important în dezvoltarea şi răspândirea unor boli.
Polenizarea încrucişată cu plantele samulastrei sporeşte riscul de răspândire a plantelor tolerante la erbicide.
Samulastra de floarea soarelui Clearfield® poate fi ţinută sub control de erbicidele omologate în prezent pentru planta de cultură pentru combaterea samulastrei de floarea soarelui, cu eventuala excepţie a erbicidelor sulfonilureice, în cazul cărora un nivel scăzut de toleranţă încrucişată ar putea duce la un nivel de combatere inacceptabil. Evitaţi ca samulastra să producă seminţe atât pe terenurile cultivate, cât şi necultivate.

Folosiţi întotdeauna doza omologată

Doza omologată de erbicid asigură cel mai eficient control al buruienilor în cele mai variabile condiţii de mediu. Astfel se va asigura reducerea rezervei de buruieni diminuând în acelaşi timp presiunea de selecţie şi evitând dezvoltarea rezistenţei buruienilor. Respectaţi dozele de aplicare înscrise pe etichetele erbicidelor, doze care sunt rezultatul testelor experimentale şi care asigură combaterea optimă a buruienilor.

***Evitaţi erbicidele ALS persistente

Pentru a evita remanenţa acestor erbicide aplicate culturii premergătoare asupra florii soarelui Clearfield®, cu eventual impact negativ asupra toleranţei. NU utilizaţi erbicide ALS persistente (cu efect remanent pronunţat) la cultura precedentă.

Cultivatorii trebuie să considere sistemul de producţie Clearfield® ca un instrument din cadrul tehnologiilor de cultivare şi să îl utilizeze pe acele câmpuri unde este necesar.

* Erbicidele ALS reprezintă grupul de erbicide care au ca mod de acţiune inhibarea enzimei acetolactat sintază - ALS (grupul B HRAC).

** Contactaţi reprezentanţii Syngenta pentru informaţii suplimentare.

Clearfield® este marcă înregistrată a companiei BASF