Reguli de folosire a produselor

Reguli pentru folosirea sigură a produselor de protecția plantelor 

Pentru ca un produs să atingă maximum de performanță trebuie folosit în concordanță cu instrucțiunile de utilizare, respectând măsurile de siguranță, de protecție a operatorului și a mediului înconjurător.

Avantajele ce decurg din folosirea produselor de protecția plantelor și rolul lor în asigurarea unei producții agricole competitive și durabile sunt incontestabile.

Utilizatorii acestor produse trebuie să fie conștienți că o folosire necorespunzătoare, în neconcordanță cu indicațiile de pe etichetă, poate avea efecte negative asupra sănătății lor, a mediului înconjurător și duc la diminuarea eficacității produsului.

1. Fiți prudenți tot timpul folosirii produselor de protecția plantelor


Produsele de protecția plantelor trebuie manipulate cu grijă. A nu se lăsa la îndemâna copiilor și a persoanelor neautorizate.



















Este interzis consumul de alimente și băuturi, precum și fumatul, în timpul utilizării produselor de protecția plantelor!






A se evita tratamentul în condiții de mediu nefavorabile (vânt puternic, temperaturi foarte ridicate). 




 

2. Citiți cu atenție și fiți siguri că ați înțeles eticheta!


Eticheta produselor de protecția plantelor conține informații importante privind caracteristicile produsului, spectrul de activitate și riscul de expunere.

 



Explică, de asemenea, măsurile ce trebuie luate în caz de urgență.


3. Practicați o bună igienă personală!


Curățați pielea și hainele după tratament. Hainele folosite în timpul tratamentului trebuie spălate separat de celelalte rufe.


Spălați cu multă apă orice urmă de produs ajuns accidental pe piele.

4. Reglați și mențineți în stare bună de funcționare echipamentele de aplicare!


Calibrați corect echipamentul de stropit, înaintea fiecărei folosiri. Trebuie folosită doar cantitatea indicată pe etichetă, în scopul indicat.

Curățați bine echipamentele după fiecare utilizare.

Nu folosiți echipamentul de stropit în condiții de vânt puternic.

Evitați stropirea accidentală a altor culturi în afara celor vizate. Aveți grijă să nu existe fisuri ale echipamentului.

5. Folosiți echipamente de protecție adecvate!

Folosiți echipament de protecție: cămașă/ bluză cu mâneci lungi, pantaloni lungi și pantofi etanși.

 


Purtați mănuși de protecție și mască de protecție pentru față, în timpul preparării soluțiilor.

Utilizați măști de protecție, ochelari de protecție, șorț impermeabil, conform recomandărilor de pe etichetă.




Syngenta încurajează o folosire responsabilă a produselor sale. Considerăm că dialogul, sprijinirea și instruirea fermierilor sunt importante în vederea stabilirii unui echilibru între componentele economice, de mediu și sociale ale unei agriculturi durabile.