Tărâmul Eroilor

Tărâmul Eroilor, un proiect media dedicat agricultorilor români susținut de Syngenta sub egida campaniei #aproapedefermieri

Acest an ne-a reamintit că a fi fermier este unul dintre cele mai importante roluri ale omenirii. Pandemia cu noul Coronavirus ne-a demonstrat încă odată cât de importantă este agricultura pentru fiecare dintre noi și pentru economie. Fiecare colț din lume își are propriile povești spuse, dar și nespuse despre oamenii care nu au încetat să lucreze pentru semenii lor, iar în agricultură, aceste povești sunt despre eroii care lucrează pământul zi și noapte pentru ca noi toți avem nevoie să mâncăm.

Multe activități economice și sociale au dezvoltat planuri de redresare sau de reinventare. Am aflat că printre noi există eroi adevărați, oameni eroi care trebuie cunoscuți pentru a ne reaminti tuturor că ne aflăm pe drumul cel bun.

Doctori, fermieri, forțe de ordine, transportatori, cercetători, vănzători, producători și furnizori, fiecare dintre ei sunt alături de noi zi de zi, aflându-se printe eroii vazuți sau nevăzuți ai zilelor noastre.

Poveștile eroilor trebuie spuse! Tărâmul Eroilor este un proiect de conștientizare susținut de Syngenta sub egida campaniei #aproapedefermieri. 12 fermieri eroi își vor spune povestea într-o serie de 12 clipuri care vor expune felul în care acești oameni au înțeles cât de importantă este activitatea lor, mai ales în timpul pandemiei. Nu au făcut niciun pas în spate și au muncit pământul cu o responsabilitate în plus pentru noi toți. Agricultura este punctul de plecare pentru o nevoie extrem de importantă: hrana tuturor.

Tărâmul Eroilor reprezintă un proiect media cinematografic realizat în colaborare cu grupul AgroInteligența BT Video. Syngenta dorește ca prin acest proiect să le multumescă și să-si arate respectul fată de toți fermierii noștri.

play_circle
Tărâmul Eroilor - episodul 1: Victor Bălășoiu, comuna Rociu, județul Argeș
play_circle
Tărâmul Eroilor - episodul 2: Daniel Florici, Târgu Frumos, județul Iași
play_circle
Tărâmul Eroilor - episodul 3: Cosmin Micu, Mănăștur, județul Arad
play_circle
Episodul 4: Alexandru Haită, Călinești, județul Teleorman
play_circle
Tărâmul Eroilor - episodul 5: Emil Teofil Balteanu, ACCPT, județul Iași
play_circle
Tărâmul Eroilor - episodul 6
play_circle
Episodul 7: Marian Popa, Scurtu Mare, județul Teleorman
play_circle
Episodul 8: Octavian Drăgan, Ghinda, județul Bistrița-Năsăud
play_circle
Episodul 9: Ioan Popa, Boz, județul Alba
play_circle
Tărâmul Eroilor - Episodul 10: Alexandru Sereș, județul Satu Mare
play_circle
Tărâmul Eroilor - Episodul 11
play_circle
Episodul 12: Ionuț Radu, județul Olt
play_circle
Tărâmul Eroilor - Episodul 11: Retrospectiva anului 2020