Carențe nutritive la porumb | Syngenta

You are here

Carențe nutritive la porumb

Noutăți
13.05.2020

Pentru a crește și a se dezvolta, planta de porumb absoarbe din sol circa 13 nutrienți. Fertilitatea unui sol este o combinație între caracteristicile sale fizice (structura, textura, densitatea, conținutul în materie organică) și nivelul nutrienților disponibili imediat pentru consumul plantei de cultură. Pentru o cultură sănătoasă și pentru exprimarea unui potențial de producție maxim avem nevoie ca această combinație să fie optimă.

Exceptând C, H și O extrase din apă și aer, toți ceilalți nutrienți sunt extrași din sol.

Macronutrienții sunt absorbiți în proporție de 99%, nutrienții primari N, P, K fiind absorbiți în proporție de 83 %, iar cei secundari Ca, Mg și S în proporție de 16%. Micronutrienții Fe, Mn, Zn, Cu, B, Mo și Cl sunt absorbiți în proporție de 1%.

Chiar dacă în primele 6 saptămâni de creștere cerințele porumbului sunt mici, fertilizarea de bază ar trebui facută înaintea semănatului sau concomitent cu acesta și ar trebui să țină cont atât de necesitățile plantei de cultură, cât și de consumul plantei premergătoare. Practic trebuie să înlocuim în sol ceea ce a fost consumat de planta premergătoare, dar în acelasi timp să asigurăm și necesarul plantei de cultură.

Planta de porumb va răspunde fertilizării doar dacă nivelul nutienților va fi sub punctul critic.

Frunzele plantei de porumb trebuie sa fie verzi. Acest lucru arată că frunza are suficientă clorofilă să poată capta razele solare și să producă zahărul necesar pentru creștere și dezvoltare. Orice insuficiență sau exces al nutrienților va aduce schimbări în coloritul frunzelor, reducând astfel producția zahărului și implicit având repercursiuni asupra capacității de producție.

În primele stadii de vegetație se pot observa carențe ale unor elemente nutritive și vom aminti doar cateva dintre ele.

 

Carența de fosfor. P este vital în primele stadii pentru dezvoltarea rădăcinii, iar în stadii mai avansate este necesar pentru procesele de asimilație, respirație, înflorire și dezvoltarea boabelor. În cazul careței, frunzele plantelor de porumb devin roșii-violacee începând de la vîrf și avansând spre teacă, cuprinzând tot aparatul foliar. Frunzele se pot usca, iar creșterea va fi întârziată. Totuși, dacă condițiile de absorbție a fosforului se îmbunătățesc, pe noile frunze nu vor mai apărea simptome.

Această carență este frecventă pe solurile slab fertilizate, neexploatate un timp îndelungat, pe cele cu exces de apă și reci, unde dezvoltarea rădăcinii este încetinită.

 

Pseudocarența de fosfor. Este mai frecvent întâlnită decât carența și este datorată unei dificultăți în absorbția fosforului. Poate fi cauzată de mai mulți factori, cum ar fi: compactarea solului, temperaturile scăzute, diferențe majore de temperatură între zi și noapte, textura și structura solului.

Se manifestă tot prin colorări roșii-violacee, însă în acest caz simptomele sunt vizibile mai mult pe marginea limbului foliar, iar prima frunză, cea rotunjită, nu este afectată.

 

Carența de potasiu. K este esențial pentru o creștere viguroasă a plantei, ajută la îmbunătățirea toleranței plantei la secetă și are un rol important în producerea și transportul zahărului, proteinelor și a carbohidraților către știuletele și boabele în formare.

La început se poate observa îngalbenirea marginilor limbului foliar de la extremități spre nervura centrală, paralelă cu aceasta, apoi uscarea acestora începând de la vârf. Simptomele apar de obicei pe frunzele mature, iar dacă carența nu este severă, frunzele tinere nu vor fi afectate.

Acestă carență poate fi întalnită pe solurile compactate, pe cele slab aprovizionate în potasiu, pe cele desțelenite, pe solurile degradate.

 

Carența de sulf. S provine de obicei din materia organică și este foarte mobil în sol. Simptomele apar sub forma unor îngălbeniri între nervurile frunzei, mai pronunțate la baza limbului foliar. Aceste simptome apar pe frunzele tinere (ultimile frunze apărute). Plantele au un aspect îngălbenit și rămân mici.

Carența de S este favorizată de solurile nisipoase, superficiale, expuse la legivare, de solurile cu un conținut mic de materie organică.

 

Carența de zinc. Zn are un rol important în metabolismul plantei, în special în primele trei săptămâni de creștere.

Pe treimea inferioară a frunzelor tinere, lângă nervura principală, apar zone de decolorare sub formă de benzi, limbul foliar devine translucent și se usucă în timp ce marginile frunzelor rămân verzi. Frunzele care ies din cornet au un aspect albicios, iar cele de la bază nu sunt afectate.

Carențele de zinc sunt mai rare, peseudocarențele fiind mai des întâlnite, în special pe solurile compactate, pe cele cu textură nisipoasă sau lutoasă, pe solurile reci și umede, pe cele cu conținut mare de fosfor și pe cele cu pH ridicat.