Pepenii fără semințe - inovație pentru un gust mai bun | Syngenta

You are here

Pepenii fără semințe - inovație pentru un gust mai bun

Semințe legume
02.06.2021
Romania

Cultura de pepeni este reprezentativă pentru țara noastră, iar cererea în creștere pentru specialități ne determină să testăm o mare varietate de pepeni fără semințe. Cercetătorii Syngenta lucrează pentru îmbunătățirea calității fructelor, productivității, dar și pentru încurajarea consumului, tocmai pentru a satisface cerințele întregului lanț agroalimentar, de la producător până la consumator.

Întrucât gusturile sunt diferite, Syngenta aduce pe piața din România un portofoliu diversificat de pepeni, atât în ceea ce privește greutatea (de la 3 - 4 kg până la 10 – 12kg), aspectul exterior (coajă neagră, vărgat, tigrat), cât și cel interior (miez roșu cu semințe, miez roșu fără semințe, dar și miez galben fără semințe).

Principalul avantaj pentru consumator este reprezentat de ușurința cu care este consumat un pepene fără semințe, alături de o savoare excelentă, dar și de o dulceață ridicată, fiind dovedit faptul că un pepene fără semințe are un conținut de zahăr mai ridicat față de un pepene fără semințe.

Pepenele fără semințe nu se obține în urma unei modificări genetice, ci ca urmare a unei duble încrucișări, iar pe parcursul perioadei de vegetație pulpa absoarbe sămânța, lăsând goale camerele în care ar fi trebuit să se dezvolte semințele.

Pepenii fără semințe necesită polenizator în cultură pentru a se asigura legarea fructelor (Exemplu: SP7), iar raportul de plantare între polenizator și un pepene fără semințe este de 3:1 (1 rând polenizator la 3 rânduri de pepeni fără semințe). Pentru eficientizarea culturii, în loc de polenizator se poate folosi un alt hibrid de pepene cu semințe, insă, în acest caz se va alege un hibrid cu o bună capacitate de a forma flori mascule și cu aceeași perioadă de maturare.

Noutățile din acest sezon la cultura de pepeni fără semințe sunt reprezentate de 2 hibrizi cu aspect exterior tigrat, foarte atractiv pentru consumatori; cele 2 produse inovatoare se remarcă si datorită calității interne deosebite, unul având miezul roșu, iar cel de-al doilea are miezul de culoare galbenă:

1. Kasmira F1 este un pepene extratimpuriu (perioadă de vegetație de 65 – 67 de zile), cu formă globulară și o greutate medie de 6 – 8 kg în  condiții de cultură altoită. Miezul este roșu, crocant și zemos, iar aroma sa satisface cerințele și celor mai exigenți consumatori. Kasmira F1 are o legare foarte bună, chiar și în condiții de stres termic, cu diferențe mari de temperatură de la zi la noapte, acesta a legat 8 – 12 fructe/plantă.

kasmira_pepene verde_tigrat_fara_seminte

2. Yellow Bite F1 reprezintă o inovație pentru acest segment, fiind un pepene cu aspect exterior tigrat și miez galben, crocant și foarte dulce. Are o perioadă de vegetație de 67 – 70 de zile, forma sa este globulară și are o greutate medie de 4 – 6 kg, fiind ideal pentru piața din România aflată într-o continuă diversificare. Yellow Bite F1 se remarcă prin capacitatea sa foarte bună de transport, precum și de păstrare, atât în câmp, cât și după recoltare.

Yellow_Bite_pepene_verde_aspect_tigrat_miez_galben_fara_seminte

3. Morena F1 este un pepene de tip Sugar Baby, cu coajă neagră și formă rotundă ce ajunge la o greutate medie de 6 – 7 kg. Acesta prezintă o calitate foarte bună a fructelor, are un gust deosebit datorită conținutului ridicat de zahar și se remarcă printr-o capacitate mare de legare.

Morena_pepene_verde_coaja_neagra_fara_seminte

4. Fascination F1  este un pepene cu fruct mare, alungit, de tip Crimson Sweet – greutatea medie este de 8 – 10 kg, iar perioada de vegetație este de 75 – 80 de zile, fiind recomandat pentru cultivare pe segmentul mediu – timpuriu. Fascination F1 se diferențiază prin aspectul său exterior, fructele fiind cerate, precum și datorită miezului dulce și zemos, cu un gust foarte bun.

Fascination_pepene_verde_fara_seminte