Tomate roz – tendințe de consum
Cultura de tomate este într-o continuă diversificare, consumatorii sunt dornici să încerce produse noi și diferite în căutarea gustului, astfel că varietățile de tomate de culoare roz nu au întârziat să fie solicitate și de către piața din țara noastră.
Tomatele roz se remarcă prin gustul specific, foarte bun, aromă deosebită și, în același timp, printr-o capacitate bună de păstrare și rezistență la transport.
Pentru a satisface atât cerințele consumatorilor în ceea ce privește gustul, forma și greutatea tomatelor roz, dar și pe cele ale fermierilor privind productivitatea, toleranțele la boli și dăunatori sau rezistența la transport, în portofoliul Syngenta se pot regăsi 3 tomate de culoare roz, cu creștere nedeterminată ce au fost testate pentru mai mulți ani în diferite bazine legumicole din țara noastră:
Malduo F1 este destinată producțiilor extratimpurii în spații protejate, însă se diferențiază în piață prin toleranța ridicată la virusul petelor de bronz (TSWV), astfel ca este pretabilă și pentru cultivare cu rezultate foarte bune pe ciclul 2 de cultură; Fructele au o greutate medie de 220 – 250 de grame, sunt rotunde, ușor costate și nu formează umeri verzi. Planta este generativă, cu port deschis și distanță scurtă între internodii, ceea ce determină un potențial ridicat de producție.
Manekro F1 este o tomată roz cu fruct mare ce depășește frecvent 250 de grame, are un gust foarte bun și formă costată, asemănătoare roșiilor de grădină, fiind prima opțiune a consumatorilor; Planta este viguroasă, cu distanță medie între internodii și se remarcă în cultură prin toleranța ridicată la temperaturi ridicate. Manekro F1 prezintă toleranță ridicată la virusul răsucirii și îngălbenirii frunzelor, transmis de musculița albă.
Mamston F1 este o tomată de culoare roz recomandată pentru cultivare pe toate ciclurile de productie, având o greutate medie a fructelor de 220 de grame. Planta este viguroasă, iar fructele sunt uniforme, cu un gust foarte bun.