Forumul pentru legumicultură Syngenta, ajuns la cea de a V-a ediție
În prezența a 160 de invitați, Syngenta a organizat săptămâna trecută Forumul „Excelență în legumicultură” dedicat reprezentanților fitofarmaciilor și legumicultorilor români. În cadrul evenimentului, echipa Syngenta a prezentat noutățile portofoliului Syngenta de semințe legume și produse de protecţia plantelor, abordând mai multe subiecte precum Limitele Maxime de Reziduuri în produsele agroalimentare, tendințele pieței din regiune în ameliorarea noilor hibrizi de tomate și ardei, recomandările companiei privind utilizarea în siguranța a produselor de protecția plantelor şi programele Syngenta pentru culturi horticole: Alertele meteo pentru pomicultori și campania pentru fitofarmacii „Clientul misterios”.
Syngenta vine pe piața din România în 2018 cu 21 de hibrizi noi de semințe de legume la: tomate, pepeni verzi, pepeni galbeni, conopidă, varză, broccoli, ardei, castraveți și dovlecel. Ca noutate, Syngenta vine pe piață în acest an cu primii hibrizi de tomate roz, Mamston F1, dar și cu specialități, tomate cherry, Landolino F1 și Tredicy F1. Produsele nou introduse au fost testate cel puțin 2 ani în condițiile pedo-climatice din România și prezintă toleranță ridicată la bolile și dăunătorii cu care se confruntă legumicultorii.
În cadrul evenimentului, Andreea Caimac, Manager de produs culturi horticole, a declarat că „An de an dăm startul sezonului prin organizarea forumurilor dedicate culturilor horticole, astfel că putem analiza sezonul anterior şi putem anticipa ce ne va aduce noul an agricol. Suntem bucuroși că legumicultorii români sunt interesați de produsele noastre și de noutățile pe care le-am pregătit pentru 2018”.
Specialiștii Syngenta le-au vorbit celor prezenți la Forum și despre noutăţile din portofoliul Syngenta de protecția plantelor dedicat culturilor de legume: fungicidele Revus şi Cidely Top cu spectru larg de combatere a bolilor foliare. Affirm Opti este noul insecticid pentru controlul Lepidopterelor dedicat în special pomicultorilor.
Syngenta este lider de piaţă în protecţia plantelor şi semințe la culturile de legume şi acordă atenţie sporită acestui sector agricol atât de important țării noastre.
Ramona Grama, Manager marketing – semințe de legume, le-a reamintit participanților prezenți de faptul că, “Syngenta este permanent preocupată de tendințele pieței, de nevoile fermierilor și solicitările acestora, diferite în funcție de fiecare zonă a țării, iar acest eveniment reprezintă încă un prilej pentru a afla noutăți și a înțelege mai bine cerințele venite din piață.”
Syngenta marchează în acest an 150 de ani de legume cu gust! Syngenta este prezentă pe piața globală cu peste 2500 de produse, fiind numărul 1 în lume la cultura de curcubitaceae (pepeni verzi, pepeni galbeni, dovlecei, castraveți), vărzoase (varză, conopidă, broccoli, varză de bruxelles) și porumb dulce, și numărul 2 la cultura de tomate și ardei. Acoperind peste 30 de culturi de legume și lansând în fiecare an peste 150 de produse noi, Syngenta semințe de legume aduce inovație consumatorilor pentru a răspunde cerințelor întregului lanț alimentar, de la producători, distribuitori, retaileri și consumatori.